Maestrul driblingului a plecat

Ieri dimineaţă ne-a părăsit Nicolae Dobrin. Este considerat de majoritatea oamenilor de fotbal din România, cel mai talentat jucător român al tuturor timpurilor. A fost fără dubii, cel mai emblematic fotbalist al generaţiei Guadalajara, dar paradoxal nu a jucat niciun minut la CM din Mexic.
Dobrin a jucat într-o perioadă când fotbalul nu însemna încleştarea fizică de azi, când mai avea o doză de poezie, când marcajul adversarilor nu se măsura în centimetri.
Voi păstra mereu în memorie acel meci fabulos, Dinamo – FC Argeş - 3-4, când jocul de excepţie a piteştenilor, orchestraţi magistral de Gicu Dobrin, a adus titlul în Trivale, prin victoria obţinută pe final de campionat în faţa principalei contracandidate.
Imaginile cu Dobrin jucând fotbal, la club sau la naţională, prezentate de toate televiziunile în aceste două zile, ne-au făcut să rememorăm, şi pe cei mai tineri să vadă poate în premieră, magia pe care acest jucător unic o revărsa în teren la fiecare atingere a mingii.
Nicolae Dobrin a fost caracterizat şi de o mare modestie. După ’89, când toate televiziunile au început să acorde spaţii ample emisiunilor pe teme fotbalistice, prezenţa lui în studiouri a fost rară şi discretă şi de fiecare dată marcată de mult bun simţ.
În urmă cu doar şase luni, un alt simbol al acestei generaţii de excepţie a fotbalului românesc a plecat dintre noi. Este vorba de Florea Dumitrache. Am convingerea că „Mopsul” a venit lângă Gicu Dobrin în ultimele momente ale existenţei sale pe acest pământ, pentru a-i spulbera temerile şi pentru a-l ajuta să treacă dincolo.