miercuri, 31 octombrie 2007

Cuvinte "alese"

În seara asta, la "Naşul" pe B1TV, preşedintele Băsescu l-a caracterizat pe ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu ca fiind un "tânăr mafiot obraznic". Mă întreb unde altundeva în Uniunea Europeană, primul om din stat mai are astfel de "aprecieri laudative" în mass-media, la adresa unui ministru.
În România, terfelirea şi decredibilizarea instituţiilor statului se pare că a devenit o caracteristică definitorie oricărei declaraţii a preşedintelui, membrilor guvernului sau a parlamentarilor. Acesta este numai unul din multele motive pentru care la noi, orice autoritate nu mai este respectată, fiind căzută în derizoriu.
În aceste condiţii, să mai nutrim speranţa de a deveni vreodată o ţară care trebuie luată în serios, o membră demnă de încredere a UE?
Nu cred că va mai trece mult până când politicienii români se vor înjura de mamă, în direct, în prime time.

luni, 29 octombrie 2007

Cele mai citite ştiri

Pe http://www.revista-presei.com/ topul celor mai citite 20 de ştiri din ziarele de azi, la acest moment:
1) Razboi intre Andreea Marin si Mihaela Radulescu (1210)
2) Cercetarile se apropie de gasirea probei supreme: cadavrul Elodiei! (1001)
3) Logodnicul Andreei Banica fotografiat de paparazzi cu pantalonii in vine (581)
4) Ioana Tariceanu si-a etalat spatele gol (453)
5) Teodora incepe lupta cu cancerul (347)
6) Semnalul telefonului mobil al lui Leo l-a dat de gol pe «macelar» (330)
7) Avertismentele lui Isarescu (274)
8) Hagi i-a sarutat mana lui Dobrin (239)
9) DOCTOR EVZ: Evitati sa dati copiilor aspirina (202)
10) Delia si Gyorfi au picat la duel (194)
11) Cereale care ne ingrasa (158)
12) Moni se face model la Milano! (156)
13) „Cina cea de taina”, expusa pe internet (132)
14) Se cauta peste 26.000 de salariati (131)
15) Sotul Romanitei, bona cu norma intreaga (126)
16) Salariul minim (118)
17) O afacere care a prins aripi deasupra aglomeratiei urbane (115)
18) A strans 135.644 € pentru Teodora (110)
19) Marius Moga si Iulia Vantur planuiesc sa se mute impreuna! (104)
20) Saracia romanului «infloreste»pe NeVe (101)


Comentariu? Nuuuu, ce rost are? Gata, mai bine mă duc să mă culc.....

Înrobitorul balonului rotund, de neuitat...

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Referendumul meu

Întrebare: "Sunteţi de acord ca, începand cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toti deputaţii şi senatorii să fie aleşi în circumscripţii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar in doua tururi? - variantă prezidenţială, faţă de cea guvernamentalo-Pro Democraţia, care prevede ca cetăţenii cu drept de vot să poată alege asupra unor candidaţi individuali, reprezentanţi ai formaţiunilor politice sau candidaţi independenţi şi care nu presupune votarea unor liste de partid?"*.

*) Cei care nu înţeleg întrebarea de mai sus sunt rugaţi să confirme acest lucru, punând ştampila pe căsuţa DA.

Maestrul driblingului a plecat

Ieri dimineaţă ne-a părăsit Nicolae Dobrin. Este considerat de majoritatea oamenilor de fotbal din România, cel mai talentat jucător român al tuturor timpurilor. A fost fără dubii, cel mai emblematic fotbalist al generaţiei Guadalajara, dar paradoxal nu a jucat niciun minut la CM din Mexic.
Dobrin a jucat într-o perioadă când fotbalul nu însemna încleştarea fizică de azi, când mai avea o doză de poezie, când marcajul adversarilor nu se măsura în centimetri.
Voi păstra mereu în memorie acel meci fabulos, Dinamo – FC Argeş - 3-4, când jocul de excepţie a piteştenilor, orchestraţi magistral de Gicu Dobrin, a adus titlul în Trivale, prin victoria obţinută pe final de campionat în faţa principalei contracandidate.
Imaginile cu Dobrin jucând fotbal, la club sau la naţională, prezentate de toate televiziunile în aceste două zile, ne-au făcut să rememorăm, şi pe cei mai tineri să vadă poate în premieră, magia pe care acest jucător unic o revărsa în teren la fiecare atingere a mingii.
Nicolae Dobrin a fost caracterizat şi de o mare modestie. După ’89, când toate televiziunile au început să acorde spaţii ample emisiunilor pe teme fotbalistice, prezenţa lui în studiouri a fost rară şi discretă şi de fiecare dată marcată de mult bun simţ.
În urmă cu doar şase luni, un alt simbol al acestei generaţii de excepţie a fotbalului românesc a plecat dintre noi. Este vorba de Florea Dumitrache. Am convingerea că „Mopsul” a venit lângă Gicu Dobrin în ultimele momente ale existenţei sale pe acest pământ, pentru a-i spulbera temerile şi pentru a-l ajuta să treacă dincolo.

miercuri, 24 octombrie 2007

duminică, 21 octombrie 2007

Elton John - England's Rose (Candle in the Wind)

Candidaţi buni şi candidaţi răi

Hotnews.ro ne informează că astăzi, la prânz, Coaliţia pentru un Parlament Curat - Alegeri Europene (CPC-AE) a prezentat lista candidaţilor pentru aceste alegeri, care nu corespund criteriilor de eligibilitate propuse de coaliţie. CPC-AE este formată din reprezentanţi ai Academiei de Advocacy, Agenţiei de Monitorizare a Presei, Alianţei Civice, Asociaţiei Pro-Democraţia, Cartelului Alfa, Centrului pentru Jurnalism Independent, Freedom House Romania, Grupului pentru Dialog Social, Societăţii Academice Române şi ai Societăţii Timişoara.
Se face menţiunea că au fost monitorizaţi un număr total de 100 de persoane, reprezentând candidaţii cu şanse de a fi aleşi, conform sondajelor de opinie. Nu au fost monitorizaţi candidaţii de pe poziţii inferioare, sau ale partidelor care nu au şanse să atingă pragul electoral, deci absenţa lor de pe această listă nu reprezintă un certificat de integritate. Ni se aduce la cunoştinţă şi că CPC-AE va solicita partidelor politice să agreeze aceste criterii şi să susţină demersul Coaliţiei.
Conform aceluiaşi site, cele şapte criterii sunt:
1. Profit necuvenit ca urmare a unui conflict de interese cât timp persoana a deţinut funcţii publice;
2. Persoana aflată în anchetă pentru corupţie, deturnare de fonduri, fraudă, etc.;
3. Persoana care se afla deja în al treilea partid politic sau mai mult în urma unor mutări repetate în căutare de avantaje personale, fără ca partidele anterioare sa se fi desfiinţat, fuzionat cu cel actual sau să îşi fi schimbat orientarea politică în mod radical ara acordul candidatului;
4. A colaborat ca agent sau informator cu Securitatea;
5. Se află sau s-a aflat în incompatibilitate cu o funcţie publică pe care a deţinut-o;
6. Este deţinatorul unei averi disproporţionate faţă de sursele sale declarate de venit;
7. Ar intra într-o formă sau alta sub incidenţa proiectului de lege a lustraţiei, aprobat deja de o cameră parlamentară.

În fine, ca să n-o mai lungesc, această "listă neagră" cuprinde 11 nume, după cum urmează: Petru Filip, Marian Zlotea de la PD, Cristian Anghel, Daniel Dăianu de la PNL, Daniela Buruiană-Aprodu, Cristian Stănescu şi Nicolae Pătru de la PRM, Adrian Severin şi Ioan Mircea Paşcu de la PSD, Rozalia-Ibolya Biro de la UDMR şi Gigi Becali de la PNG.
Până aici totul este OK şi fair-play. Dar citind motivaţiile din cu lista cu cei nominalizaţi anterior, este imposibil, ca simplu consumator de media, să nu ai nedumeriri, să nu-ţi pui nişte întrebări şi de ce nu, să aştepţi nişte precizări mai detaliate din partea CPC-AE.
În cazul a cinci dintre cei din listă, în motivaţie sunt trecute exclusiv articolele acuzatoare apărute în presă. În cazul altor doi, motivaţia cuprinde şi referiri la astfel de articole.
Despre care presă e vorba? Despre care "parte a presei" ca să parafrazez un fost preşedinte, în condiţiile în care presa de azi din România este tot mai polarizată politic, aproape de absolut? Desigur nu mă aşteptam ca această coaliţie să ia în considerare şi articolele din revista România Mare, dar majoritatea dintre ceilalţi candidaţi la europarlamentare au avut parte de articole acuzatore în presă referitoare la fapte care sunt în dezacord cu cele şapte principii luate în considerare de CPC-AE şi enumerate mai sus. Mai mult, în cazul lui Petru Filip (PD) şi al candidatei UDMR, Rozalia-Ibolya Biro, se invocă articolele apărute în presa locală. Acum, hai să fim serioşi, câţi politicieni importanţi din teritoriu cunoaşteţi care să nu fi fost forfecaţi pe îndelete, pe drept sau nu, de media locală în decursul timpului.
Nu pot să închei acest post fără a pomeni de cazul lui Daniel Dăianu, unde motivaţia este de-a dreptul năucitoare. Dau copy/paste (uite, eu recunosc) pentru a reproduce motivaţia în toată "enormitatea" ei: "A fost trei ani ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii, fapt pe care l-a făcut public după Revoluţie. Are verdict de la CNSAS că nu a făcut poliţie politică. Nu există acuzaţii sau dovezi că, în afara perioadei menţionate ar mai fi avut vreo legătură cu Securitatea". Păi şi-atunci ce caută pe listă???
Sper, pentru credibilitatea CPC-AE, ca această coaliţie să vină cât mai curând cu precizări ample referitoare la metodele de departajare a candidaţilor în buni şi răi, pentru că afirmaţiile făcute de membri săi astăzi n-au fost deloc convingătoare, lăsând o impresie de arbitrariu, subiectivism contra "clienţilor" mai vechi şi superficialitate.

duminică, 14 octombrie 2007

Interlopii români, promotorii dreptei în Europa ?

Nu trece aproape nicio zi, fără să aflăm, din emisiunile informative sau din fluxurile de ştiri, despre noi şi noi infracţiuni comise de români prin diverse state, membre cu vechime în UE.
Astăzi şi ieri au fost însă mai speciale. Într-un interval de mai puţin de 18 ore aflăm de trei fapte condamnabile comise de interlopi români. Astăzi la prânz ni s-a adus la cunoştinţă că trei români au fost arestaţi la Milano, acuzaţii fiind de gestionarea unei reţele de prostituţie şi că alţi trei conaţionali de ai noştri au fost condamnaţi la închisoare pentru uciderea unei contese, şi tot în Italia. Ieri, mai pe seară am aflat că mafia românească din Valencia se foloseşte de minori pentru jefuirea localnicilor care scot bani din bancomate.
Înmulţirea acestor acte condamnabile nu poate avea decât o singură consecinţă, creşterea intoleranţei faţă de români şi România a opiniei publice din comunităţile unde se petrec asemenea fapte regretabile. Şi evident că primii prejudiciaţi de "faima" interlopilor de pe la noi, sunt foarte mulţii români aflaţi acolo, departe de casă, pentru a câştiga cinstit un salariu, cei care muncesc şi 18 ore pe zi şi care nu îşi doresc decât un nivel de trai mai bun, pentru ei şi pentru cei rămaşi acasă.
În acelaşi timp, rata crescută a infracţionalităţii generată de unii din românii prezenţi în Italia, Spania, Franţa, Germania, etc. nu poate să ducă decât la găsirea unei noi retorici pentru discursurile partidelor de dreapta din respectivele state, de noi oportunităţi pentru acestea de a ieşi la rampă în toată mass-media şi de a organiza manifestări publice, de a creşte în popularitate, de a câştiga noi puncte în sondaje şi de ce nu, de consolidare a poziţiei lor politice şi parlamentare la proximele alegeri.
De asemenea, am certitudinea că nu vor întârzia măsurile defensive, perfect justificate, din partea statelor afectate de sporirea criminalităţii, cauzată de infractorii români. Deja se vorbeşte în Italia de un proiect al "pachetului de legi ale siguranţei", care prevede şi simplificarea procedurilor de expulzare a infractorilor rromi din România.
Ieri, la Roma, la protestul contra cabinetului Prodi, organizat de formaţiunea de dreapta "Alianţa Naţională", Alessandra Mussolini a declarat că în Italia "securitatea a devenit o urgenţă la nivel naţional, mai ales după ce ce România a devenit membru al Uniunii Europene". Edificator, nu?

Later edit
Aflăm de pe site-ul Realitatea TV că Mircea Geoană le-a cerut astăzi, prin intermediul unei scrisori deschise, politicienilor italieni, dar şi ziariştilor şi cetăţenilor din peninsulă să oprească atacurile xenofobe împotriva comunităţii româneşti.

miercuri, 10 octombrie 2007

Remember ?

Bloggeri şi blogosferă

Am citit pe jurnalismonline.ro un articol foarte bine scris despre bloggerii autohtoni şi blogosfera de pe la noi. Poţi să nu-i dai dreptate?

marți, 9 octombrie 2007

No comment de Ziua Poştei Române

În urmă cu exact două săptămâni am trimis pe adresa unui minister o cerere pentru a mi se elibera o copie după un document. Am ales să trimit cererea cu solicitarea confirmării de primire.
Cu o rapiditate lăudabilă pentru acel minister, am primit copia solicitată, prin poştă, încă de vineri, 5 octombrie.
Astăzi am găsit în cutia poştală şi confirmarea de primire a cererii mele, vizată de respectivul minister.

Cioran zicea ...

"Taină - cuvânt pe care-l folosim ca să-i înşelăm pe ceilalţi, ca să-i facem să creadă că suntem mai profunzi decât ei." - Silogismele amărăciunii.

duminică, 7 octombrie 2007

Marius Marinescu la PC

Senatorul Marius Marinescu, exclus din PD, este de astăzi membru al Partidului Conservator şi nu oricum, ci ocupând funcţia de vicepreşedinte al partidului.
Eu sunt convins că Marius Marinescu va aduce o importantă contribuţie la îmbogăţirea doctrinei conservatoare, aproape la fel de valoroasă ca şi aportul ideologic al lui Dan Ioan Popescu.

Revenire la "Nici măcar aparenţele..."

Iată că i-am judecat cam dur pe unii dintre liderii PSD. Site-ul României Libere relatează că ieri, Ion Iliescu, Sorin Oprescu, Şerban Nicolae şi Nicolae Vacaroiu au fost prezenţi, nu la Braşov, la întâlnirea liderilor din PSD, ci la căpătâiul defunctului senator PSD Antonie Iorgovan, pentru a-i aduce acestuia un ultim omagiu. Cu această ocazie, Ion Iliescu a declarat, conform sursei citate, că nu vrea să întineze memoria lui Antonie Iorgovan cu “ciondăneli mărunte” de partid. Preşedintele de onoare al PSD a mai declarat: “Decent era să fi aşteptat să fie înmormântat Iorgovan” pentru că, alături de asemenea oameni, fondatorii acestei formaţiuni politice s-au străduit să construiască “un partid bazat pe coeziunea reală, nu formală”.
Cam ceea ce spuneam şi eu în post-ul "Nici măcar aparenţele...". Mai bine mai târziu... Şi jur că nu sunt sfătuitorul lui Ion Iliescu.
P.S. Prezent la Ploieşti pentru lansarea candidaturilor liberale pentru Europarlamentare, preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a omagiat întreaga activitate politică de după 1989 a lui Mircea Ionescu Quintus, o recunoaştere a meritelor incontestabile a unui veteran şi respectabil liberal. O apreciere cu care politica românească nu ne-a prea obişnuit.

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Nici măcar aparenţele...

Senatorul PSD Antonie Iorgovan nu mai este printre noi. Vreau să rememorez pe scurt, ce a însemnat prezenţa sa în rândurile membrilor acestui partid. Nu voi comenta aici contribuţia sa deosebit de valoroasă, ca jurist de incontestabilă valoare, adusă în domeniile dreptului administrativ şi a celui constituţional. Specialiştii sunt unanimi în a aprecia cariera sa, ca profesor de prestigiu, sau ca eminent avocat.
Intrat în fostul PDSR în 1998, cel supranumit şi "părintele Constituţiei", a adus un cert capital de imagine acestui partid, care să ne aducem aminte, era în acea perioadă în opoziţie. În plus, a reprezentat de multe ori în acele momente şi vocea deosebit de critică a partidului, atacând deseori acid, dar şi cu maliţiozitate, puterea CDR-istă şi fantasmele normative ale pseudo-juriştilor vremii, într-o perioadă în care mulţi din liderii de partid de atunci mai aveau probleme în dezbărarea de "limbajul de lemn".
A fost ales de două ori consecutiv senator PSD de Prahova, în 2000 şi 2004. De asemenea, în toată acestă perioadă, a fost şi cel mai vocal contestatar din interior, cel care a criticat deseori arbitrariul şi luptele interne din partid. Pentru aceasta a fost considerat de Mircea Geoană "copilul teribil" al PSD-ului, iar în 2005 i s-a retras sprijinul politic. Antonie Iorgovan, în calitatea sa de politician, a fost şi va rămâne controversat.
De aceea, mi-e greu să înţeleg atitudinea din aceste zile a preşedinţilor PSD, Mircea Geoană şi Ion Iliescu (preşedintele de onoare), care şi-au aruncat replici şi acuze
prin intermediul mass-media. Am avut impresia că se duelează în vorbe peste sicriul depus la Senat. M-a cutremurat această lipsă de pioşenie şi reculegere în faţa tristului eveniment. Sunt în fapt, colegii de partid şi de Senat ai defunctului şi recunosc că m-aş fi aşteptat la o atitudine îndoliată şi la mai multă decenţa şi profunzime din partea celor doi, măcar pentru păstrarea aparenţelor. Ar fi avut tot timpul să reglementeze problemele de viziune politică şi cele ale "liniei partidului" la întâlnirea de la Braşov şi fără circ mediatic.
Episodul acesta amar, mi-a adus aminte de unul destul de similar şi de recent, întâmplat la decesul lui Octavian Paler, jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti.
Distinsul scriitor este alături de Ana Blandiana şi Gabriel Liiceanu, fondatorul Grupului de Dialog Social.
Ei bine, pe 8 mai a.c., la o zi după plecarea dintre noi a lui Octavian Paler, la sediul GDS, în loc de o atmosferă cernită, de un ferpar al marelui dispărut şi de tristeţe, am avut parte de o dezbatere vioaie, organizată de gazde, la care au participat actualul preşedinte (suspendat în acea vreme), reprezentanţi ai societăţii civile şi ai presei. Este adevărat că din cauza poziţiilor sale vădit antiprezidenţiale din ultimii doi ani, Paler fusese "excomunicat" din GDS, dar era vorba totuşi de trecerea în nefiinţă a unuia dintre fondatorii Grupului.
Trăim, din păcate, într-o societate în care interesele de moment sunt puse mai presus de conştiinţă şi de educaţie, în care nu mai avem timp de reculegere în faţa morţii şi de amintiri, iar dispariţia unei entităţi umane de valoare alături de care am petrecut ceva timp, cu bune şi cu rele, nu mai lasă loc decât unor regrete declarative şi de complezenţă.
Poate doar posteritatea să mai remedieze ceva din acestă stare de lucruri....

vineri, 5 octombrie 2007

Dura lex, sed lex

Site-ul Realitatea TV ne informează că magistraţii de la Judecătoria Constanţa au respins astăzi acţiunea civilă a Sulfinei Barbu, fostul ministru al Mediului, prin care primarul Radu Mazăre a fost chemat în judecată după ce a făcut-o "proastă" pe aceasta, în timpul unei conferinţe de presă, în data de 6 iulie 2006. Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Probabil că Sulfina şi avocaţii ei nu au reuşit să convingă în nici un fel instanţa de judecată, de contrariul caracterizării făcute de pârât.

marți, 2 octombrie 2007

Şi încă una

Kiss and Say Goodbye

luni, 1 octombrie 2007

Textul de mai sus este un fragment din cronica meciului Dunărea Giurgiu - Petrolul Ploieşti, apărută astăzi într-un ziar prahovean, care descrie autogolul giurgiuvenilor, prin care "găzarii" au egalat. Revizionând aici deja mediatizatul autogol , nu am înţeles cum ploieşteanul, care se afla la cel puţin cinci metri de adversarul său în momentul când acesta a deviat mingea, îl presa puternic. Probabil cu o telecomandă....