Mea culpa

Ştiu. Sunt vinovat. Sunt vinovat în faţa celor 4-5 cititori constanţi ai acestui blog. E impardonabil că nu am mai scris nimic de mult. Şi singura scuză, şi aceea destul de străvezie, ar fi sila mea totală faţă de actualitatea în ansamblu. Pe de-a-ntregul. Faţă de tot ce se întâmplă în ţara asta. Nu am vrut să fac precum alţii, să-mi suspend blogul, pentru că nu se ştie când vreun gând bizar mă va determina să încep iar să scriu frecvent. În tot acest răstimp nu am mai găsit resursele interioare care să mă determinine să mai scriu ceva. Recunosc smerit, sunt vinovat.
Dar, în tot ceea ce scriu foate mulţi blogeri, există în cele mai multe cazuri interese mareriale, profesionale, promoţionale, militante, sau pur şi simplu de a populariza astfel un ţel, un eveniment. Nu este şi cazul meu. Pur şi simplu nimic din cele menţionate nu mă animă atunci când scriu în acest blog. Scriu numai de plăcere şi atunci când simt nevoia de a face acest lucru.
Astăzi m-a străfulgerat un gând nebunesc (cum altfel ?). Am încercat doar să-mi explic frenezia cu care DNA a purces la deschiderea (sau redeschiderea) anchetelor referitoare la cei opt ex sau actuali (actual de fapt, că este numai unul) miniştri şi la oamenii din fotbal, geambaşilor de fotbalişti. Şi anume, gândul acela a fost că întrevederea ferită de ochii lumii şi de reportofoanele presei, dintre preşedinte şi premier n-ar fi fost aşa de sterilă pe cât au lăsat "sursele" să se înţeleagă. M-am dus mai departe cu derapajul mental, închipuindu-mi ca în acest contex ar fi fost stabilit un acord verbal de "cease-fire", în care cele două părţi ar fi făcut un troc. Şi anume acela ca Tăriceanu să renunţe cel puţin pentru moment, la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei, iar Băsescu să sufle în pânzele DNA şi în urechea lui Morar, pentru a începe acesta anchete, cu care să ne mai arătăm iar muşchii la UE referitor la cât de serioasă este lupta anticorupţie din România. Şi aceasta pentru a fi protejaţi contra unor bile negre, dojeni şi corecţii din partea UE pe domeniul justiţiei.
Ştiu, e o demenţă ce afirm aici, mai ales că sunt şi liberali destui şi unul chiar în funcţie printre cei opt miniştri, dar ca orice român care se respectă sunt şi eu bolnav de scenarită, mai ales de forma indusă a aceste maladii. Şi dacă nici pe blogul personal nu-mi pot scrie nebuniile, atunci unde?